Profesorul Laurenţiu Popescu ar vrea să revină în fruntea Clubului Sportiv Târgovişte, în acest sens, depunând o cerere de participare la concursul pentru funcţia de director, care se va desfăşura pe data de 19 octombrie.
Profesionist desăvârşit, Laurenţiu Popescu a mai ocupat această funcţie şi cunoaşte foarte bine problemele cu care se confruntă sportul dâmboviţean, fiind, de altfel, (şi) director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.
“Un simplu număr! Pentru cunoscători! După ceva ani, m-am decis! Era o replică într-un film românesc celebru: “ce avem noi aici?!” Cu aceeaşi “celebra” a lui Arnold, “I’ll be back !”, care sună un pic neaoş românesc, mai vedem! Pe experienţă, valoare demonstrată, rezultate, carieră şi management. Să sperăm că mai pot, la 46! Şi că nu se adoptă “stilul românesc” de examen! Rămâne de văzut ! Momentan, încep să mă “distrez” cu tematica “legilor” la fel de româneşti! Vă pup, prieteni !“,
a transmis Laurentiu Popescu pe o reţea de socializare.
În prezent, profesorul Cornel Cornea asigură interimatul până la finalizarea concursului de director al CS Târgovişte, intenţia domniei sale fiind de preluare a loturilor naţionale de lupte libere feminine şi de readucere a acestora la Centrul de Excelenţă de Pregătire de la Târgovişte.



Leave a Reply