Cea de-a 59-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur” și-a desemnat laureații, după trei seri în care Târgoviștea a redevenit capitala romanței românești. Soledad Baciu a câștigat Trofeul la Secțiunea Interpretare, în timp ce Bela Andrasi și-a adjudecat Trofeul „Crizantema de Aur” la Secțiunea Creație.
Festivalul s-a desfășurat în perioada 22–24 octombrie 2026, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște, ediția din acest an având ca temă „Familia Romanței”.
Soledad Baciu, Trofeul „Crizantema de Aur” la Interpretare
Marele premiu al Concursului de Interpretare a fost câștigat de Soledad Baciu, din Republica Moldova. Tânăra interpretă a primit și Premiul special „Art by Fuego – Artă pentru suflet”.
Premiul I i-a revenit lui Andrei Yvan, Premiul al II-lea a fost câștigat de Rodica Ștefania Ștefan, iar Premiul al III-lea a mers la Florentina Soare.
Juriul a acordat și o serie de distincții speciale. Ciprian Cucu a primit Premiul special „Ioana Radu”, iar Adriana Spunei – Premiul Uniunii Muzicienilor din Moldova.
Alexandru Ștefan Constantin a fost recompensat cu Premiul special „Tinerețea Romanței”, în timp ce Ana Maria Stănoia a primit Premiul special „Romanța ne unește” și Premiul special al Fundației „Henry Mălineanu”.
Premiul special „Cetatea Romanței” i-a revenit Anei Cușnir Paladi, iar Vitalie Sardari a primit Premiul special „Art by Fuego – Artă pentru suflet”.
Bela Andrasi, marele câștigător al Concursului de Creație
La Secțiunea Creație, Trofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Bela Andrasi, pentru romanța „Oricât aș vrea”, pe versuri de Camelia Florescu, interpretată de Alina Ichim.
Premiul I a fost acordat lui Alexandru Covalenko, pentru romanța „Scrisori fără destinatar”, pe versuri de Camelia Florescu, interpretată în duet de Ana Maria Stănoia și Marius Bălan.
Premiul al II-lea i-a revenit Svetlanei Badrajan, pentru romanța „Au înflorit salcâmii-n Chișinău”, pe versuri de Ianoș Țurcanu, interpretată de Silvia Goncear, iar Premiul al III-lea a fost câștigat de Stelian Apostol, pentru romanța „Din viață”, pe versurile lui Virgil Carianopol, în interpretarea lui Bogdan Hrestic.
Printre distincțiile speciale s-au numărat Premiul „Ionel Fernic”, acordat lui Adrian Daminescu pentru romanța „Fără Tine”, și Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, obținut de Dumitru Jijie pentru „Alinierea stelelor”.
Kalman Urszui a primit Premiul special „Cetatea Romanței”, Marian Stere – Premiul special „Romanța ne unește”, iar Vasile Jercan – Premiul special „Tinerețea Romanței”. Premiul special „Henry Mălineanu” i-a revenit Anei Ghibea, pentru romanța „Doar un om”.
Gala Laureaților a încheiat cele trei seri de festival
Câștigătorii au fost premiați în cadrul Galei Laureaților din 24 octombrie, seara care a încheiat cea de-a 59-a ediție a festivalului.
Timp de trei zile, „Crizantema de Aur” a reunit la Târgoviște interpreți și creatori de romanță din România, Republica Moldova și din afara țării, continuând o tradiție începută în anul 1968.
Ediția din 2026, desfășurată sub tema „Familia Romanței”, a adăugat astfel două noi nume pe lista câștigătorilor marelui trofeu: Soledad Baciu, la Interpretare, și Bela Andrasi, la Creație.

