Sănătatea oamenilor trebuie să fie o prioritate!
Astăzi am convocat în regim de urgență ședința Consiliului Local pentru a supune aprobării măsurile necesare funcționării Spitalului Orășenesc Găești.
Guvernul demis nu a alocat sumele necesare funcționării spitalului, iar noi suntem nevoiți să căutăm bani și soluții pentru continuarea activității medicale. Vorbim despre un spital care deservește atât orașul Găești, cât și comunele din împrejurimi, aproximativ 100.000 de locuitori.
Am propus redistribuirea fondurilor existente în bugetul spitalului, astfel încât 440.000 de lei în plus să poată fi folosiți pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi pentru analize, hrana pacienților și utilități.
Este inacceptabil să fim puși în situația de a căuta permanent resurse pentru cheltuieli medicale esențiale. În spatele acestor sume sunt oameni bolnavi, familii îngrijorate și cadre medicale care au nevoie de condiții pentru a-și face meseria.
Îmi doresc ca noul guvern, dacă vom avea unul în curând, să se aplece cu mai multă grijă asupra sănătății și asupra oamenilor. Când ești bolnav sau ai pe cineva drag în spital, ai nevoie de medici, de tratament și de siguranța că vei primi ajutor la timp.
Alexandru Iorga – Primarul Orașului Găești
Facebook Comments Box

