În primele șase luni ale anului 2026, 248 cetățeni au solicitat telefonic sprijinul Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului, au fost primiți în audiență 311 cetățeni, fiind soluționate 231 de petiții prin care cetățenii reclamau posibila încălcare a drepturilor și libertăților constituționale de către autorități ale administrației publice centrale/locale sau solicitau îndrumări juridice pentru rezolvarea problemelor întâmpinate.
Au fost înregistrate 61 sesizări din oficiu (pentru situații relatate în presă, în care se expuneau posibile încălcări ale drepturilor constituționale ale cetățenilor) și au fost efectuate 4 anchete proprii, în urma cărora au fost emise de către Avocatul Poporului 2 recomandări pentru remedierea deficiențelor rezultate în urma verificărilor întreprinse la Primăria Municipiului Ploiești și la Penitenciarul Ploiești. Detalii referitoare la recomandările emise pot fi studiate pe pagina de internet a instituției Avocatul Poporului www.avp.ro.
Situaţia cu privire la numărul persoanelor din judeţele arondate care au apelat la Biroul teritorial Ploiești se prezintă astfel:
Total Prahova Buzău Dâmboviţa
Audienţe 311 179 72 60
Petiţii primite 231 118 65 48
Apeluri telefonice 248 147 48 53
Sesizări din oficiu 61 24 14 23
Anchete proprii 4 2 1 1
Recomandări 2 2 0 0
Cetățenii continuă să reclame problemele cu care se confruntă în materia recalculării drepturilor de pensie, nevalorificarea unor adeverințe care atestă veniturile realizate suplimentar, întârzieri în emiterea deciziilor de recalculare a pensiei, lipsa răspunsului la petițiile adresate instituțiilor publice, instituirea abuzivă a unor taxe de salubrizare la nivelul anumitor localități, neclarități în privința calculului impozitelor, omiterea înscrierii în evidențele cadastrale a unor suprafețe de teren sau suprapunerea unor amplasamente în urma cadastrului sistematizat al localităților, probleme întâmpinate de asistenții personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap grav la nivelul anumitor primării.
Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, în competența Biroului Teritorial Ploiești sunt cuprinse judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa, iar activitatea se desfăşoară de regulă la sediul biroului. Reprezentanții Biroului Teritorial Ploieşti se deplasează lunar în judeţele Buzău şi Dâmboviţa pentru acordarea de audienţe şi pentru a primi petiţii.
Reamintim că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155, județul Prahova, cetățenii interesați având posibilitatea de a-și expune problemele întâmpinate atât telefonic la nr. 0244.593.227, cât și în scris, prin poștă sau prin e-mail: avpprahova@avp.ro. Menționăm că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audiențele sunt gratuite.
Coordonator Biroul teritorial Ploieşti al Instituţiei Avocatul Poporului
Consilier, Maria Mirabela Mălăescu

