November 10, 2026
News Ticker

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște va fi reabilitat și modernizat

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște intră într-un amplu proces de reabilitare, modernizare și dotare, după ce primarul municipiului, Cristian Daniel Stan, a anunțat semnarea contractului de execuție a lucrărilor.

Investiția, cu o valoare a finanțării de peste 25 de milioane de lei, este realizată prin Programul Regional Sud-Muntenia, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

Potrivit edilului, intervențiile vor viza toate corpurile de clădire ale unității de învățământ, care urmează să fie reabilitate integral. Proiectul include, de asemenea, modernizarea curții liceului, unde vor fi amenajate spații verzi, foișoare și pergole, precum și un sistem de iluminat.

„În următorii 3-4 ani, TOATE unitățile de învățământ din Municipiul Târgoviște vor funcționa la standarde europene”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, subliniind că modernizarea infrastructurii școlare reprezintă una dintre prioritățile administrației locale.

Primarul a prezentat și stadiul investițiilor derulate în ultimii doi ani. Printre proiectele finalizate se numără lucrările la Școlile Gimnaziale „Radu cel Mare”, „Grigore Alexandrescu” și „Tudor Vladimirescu”, precum și la mai multe grădinițe din municipiu.

În prezent, sunt în lucru proiecte de reabilitare la Liceul „Voievodul Mircea”, Colegiul Economic „Ion Ghica” și Liceul „Ion Heliade Rădulescu”.

Totodată, alte investiții se află în faze avansate, cu finanțări obținute sau cu proceduri de achiziție în derulare. Este cazul Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu”, al Grădiniței „Simionescu Ghica” de pe Calea Domnească și al Grădiniței „Carmen Sylva” de pe Bulevardul Carol.

Lista proiectelor aflate în etapa de precontractare sau aprobare include Școala „Vasile Cârlova”, Liceul Tehnologic „Spiru Haret”, Școala Gimnazială „Profesor Paul Bănică”, Școala Nr. 2 „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Grădinița din cartierul Matei Voievod și Grădinița Nr. 1.

Administrația târgovișteană estimează că, prin implementarea tuturor acestor investiții, peste 20.000 de copii vor beneficia de școli, grădinițe și licee modernizate la standarde europene.

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL