Tu ce vezi?
Orbirea sufletească este una dintre cele mai mari neputințe ale timpului nostru, pentru că reprezintă imposibilitatea de a vedea frumosul și binele, preocuparea exclusivă de cele mărunte ale vieții și de a rămâne mereu blocați în propriile scenarii. Altfel spus, este neputința de a vedea viața în măreția desfășurării ei.
Oriunde ai privi, vezi destui dintre aceia care nu sunt în stare să vadă realitatea și rămân prizonieri „adevărurilor lor”, împietriți în niște construcții ale minții și sclavi ai unei realități false, create de propria lor imaginație.
Apoi sunt și dintre aceia concentrați numai pe ceea ce se vede, pe ceea ce pare, pe propria imagine și pe imediatul vieții, făcându-și mereu calcule și dorind să câștige din orice. Sunt cei care nu pot vedea adevărata realitate, și-au pierdut bucuria vieții, iar mai grav, s-au pierdut pe ei înșiși, fiind capturați de ideologii politice și fantezii pseudo-filosofice.
Aleg mereu, cu credința că au ales cel mai bine și drept, dar aleg greșit. Sunt cei orbiți sufletește, care au haos și război în suflete și nu pot înțelege nimic din viața lor și a altora. Nu întunericul din jur este problema lor, căci au ochi fizici buni, ci întunericul spiritual, sufletesc, fiindcă sunt orbiți de prejudecăți, orgolii, judecăți pripite și, mai ales, de incapacitatea de a vedea iubirea. Nu mai au, pur și simplu, cu ce simți prezența aproapelui, bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în semeni și nici splendoarea lumii. Doar imediatul, materialul și calculul domină orice relație, pornind de la logica falsă: „Ce poate să-mi aducă și această relație? Ce câștig din ea?”.
Sunt orbii noștri cei de toate zilele, care strigă la câte un colț de viață, iar cu cât sunt mai agresivi în ceea ce fac, cu atât, de fapt, cer mai mult ajutorul semenilor.
Printre noi, dar și printre ei, trece mereu Domnul, Cel care vindecă și eliberează, Cel care nu lasă niciun strigăt neauzit și pe nimeni în praful drumului. Dar marea minune nu este numai aceea că El redă vederea, adică eliberează de neputința de a vedea viața cu adevărat, de a iubi, de a dărui, de a spera și de a mărturisi, ci și aceea a curajului de a-ți mărturisi credința în El, cerându-I ajutor.
Și eu și tu suntem orbi când nu vedem splendoarea vieții, când umbrele trecutului ne bântuie alături de fantasmele viitorului și uităm să trăim viața concretă, aici și acum, văzând măreția vieții umane în mine, în tine, în cei de lângă noi.
Să nu uităm că adevărata lumină este aceea care vine din inimă și descoperă frumusețea sufletului, iar, în lumina Domnului, întunericul nu poate birui niciodată și nici nu poate avea ultimul cuvânt!
Să vedem binele și frumosul din oameni, lucrarea lui Dumnezeu și mai puțin ceea ce ne încearcă. Să vedem drumul cu Dumnezeu, nu zidurile care ne sperie!
Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Facebook Comments Box
