Județul Dâmbovița găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat – faza zonală
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița organizează, în perioada 21–23 aprilie 2026, la Dâmbovița Mall, din municipiul Târgoviște, Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat – faza zonală.
Evenimentul reunește loturi reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din mai multe județe, într-un cadru competițional destinat evaluării și perfecționării deprinderilor specifice intervenției în cazul accidentelor rutiere, precum și consolidării capacității de acordare a primului ajutor calificat.
Competiția are ca obiectiv dezvoltarea și menținerea unui nivel ridicat de pregătire profesională a echipajelor operative, prin parcurgerea unor probe practice care simulează situații cât mai apropiate de realitatea din teren.
Totodată, aceasta contribuie la perfecționarea tehnicilor de intervenție, la consolidarea lucrului în echipă și la schimbul de bune practici între structurile participante.
Desfășurarea acestei etape zonale în județul Dâmbovița evidențiază importanța pregătirii continue a salvatorilor și promovarea misiunilor specifice din domeniul gestionării situațiilor de urgență.
Sub umbrela Human First Program, Renault este partener al acestui concurs, susținând formarea pompierilor pentru intervenții rapide și eficiente în situațiile care impun descarcerarea, ca parte a angajamentului global al Renault de a reduce numărul și gravitatea accidentelor rutiere și de a îmbunătăți siguranța tuturor participanților la trafic.
Cu pompierii, Renault are un parteneriat la nivel global, dar și în România – parteneri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din 2016 pentru Concursul Național de Descarcerare și, din acest an, susținători și ai unor etape județene. În cadrul etapei zonale din Dâmbovița, Renault pune la dispoziție 16 vehicule necesare pentru desfășurarea probelor din concurs.
Siguranța rutieră nu este legată doar de dotările mașinilor și de șoferii ce participă la trafic, ci și de modul în care salvatorii știu să intervină pe vehiculele care sunt din ce în ce mai complexe, exersând diferite tipuri de intervenții mai ales pe modele de nouă generație care prezintă particularități ce țin de tehnologie, tipuri de motorizări, materiale și caroserii.
Programul competiției deschis publicului este următorul:
Miercuri, 22 aprilie 2026
– 09:00–09:30 – festivitatea de deschidere
– 09:30–16:00 – probe de concurs
Joi, 23 aprilie 2026
– 08:00–14:00 – probe de concurs
– 14:00–15:00 – festivitatea de premiere
Invităm publicul să fie alături de noi la acest eveniment.

