Universitatea „Valahia” din Târgoviște a primit vizita delegației Federației Române de Baschet (FRB), condusă de doamna Carmen Tocală, președinte al federației, însoțită de domnul Cătălin Tănase, director tehnic regional al Sucursalei Regionale 11 (Dâmbovița, Argeș, Prahova, Giurgiu).
Oaspeții au fost întâmpinați de rectorul universității, conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, alături de prorectorul Pr. prof. univ. dr. habil. Marian Vîlciu și directorul general administrativ conf. univ. dr. ing. Iulian Udroiu. Întâlnirea a avut ca subiect dezvoltarea baschetului universitar și promovarea activităților fizice în rândul tinerilor.
Agenda a inclus inițiative comune pentru baschetul universitar, extinderea oportunităților sportive pentru studenți și posibilitatea organizării unui campionat universitar de baschet 3×3 între facultăți. De asemenea, s-a discutat implicarea echipei din Liga I, ca exemplu de parcurs competițional și sursă de inspirație pentru comunitatea academică.
Universitatea susține un stil de viață activ, creând contexte care încurajează mișcarea, menținerea sănătății și dezvoltarea fizică. Studenții beneficiază de facilități moderne și oportunități care stimulează participarea constantă în competiții și activități sportive.
Vizita a conturat perspective de colaborare pe termen lung între cele două instituții, menite să consolideze sportul universitar și să sprijine evoluția personală și competițională a tinerilor.
sursa – UVT
Facebook Comments Box

