Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei – Întoarce-te din orice risipire ai fi!

Călători însetați de sens și de bucurie, alergăm pe drumurile vieții pentru a ne împlini dorul arzător al sufletului, căutând acea apă care nu seacă niciodată – dumnezeiescul dar al iubirii!

Cu ardoare și curaj, fără a intui cât de aproape suntem, mergem mereu mai departe, căutând ceea ce adesea era atât de aproape de noi, în ariditatea înstrăinării. Și mergem cu entuziasm și curaj, consumându-ne, plătind cu neprețuitele clipe ale vieții noastre, rătăcind și împuținându-ne comoara de speranță și de ardoare.

Ne risipim în mărunte inutilități, uităm de măreția fascinantă a vieții noastre și ajungem în mocirla unor distructive aparențe, năzuind la bogăția aceea frumoasă a nevinovăției de dinainte, cu gândul la înălțimea unor vise ratate prin alegeri greșite și prietenii nechibzuite. Și ne revine mereu în minte gloria acelor visuri de început și icoana amintirii acelor fabuloase aspirații care ne-au încântat, dăruindu-ne puterea de a merge mereu mai departe!

În acest labirint al vieții în care am risipit entuziasmul fermecător al acelei vârste minunate și am fost jefuiți de frumusețea nevinovăției și de tăria entuziasmului, vom afla ieșirea numai atunci când vom găsi puterea reîntoarcerii, când vom înțelege că, risipind și mai mult, tot mai mult, ne secătuim ființa și ne spulberăm șansele la bucurie și la sens.

Mergând pe calea înstrăinării, crezând că acumulăm, de fapt risipim tot mai mult; fiind convinși că ne înălțăm, cădem tot mai mult! Asemenea unui modern Sisif, repetăm aceleași tipare falimentare, mergem pe aceleași șine de tren care nu duc nicăieri!

Dar, atunci când vom obosi să ne pierdem de noi înșine, când vom ajunge la acel adânc indestructibil și când nostalgia părinteștii și totodată celei dintâi mari iubiri ne va copleși pofta nestatornică de risipire întru înstrăinare, ne vom veni în fire și vom redescoperi acea bucurie tandră și nepieritoare care ne dă sens, putere și iubire, venită de la Cel care nu abandonează niciodată.

Atunci vom porni cu putere înapoi, acolo, în patria iubirii și a bucuriei copilărești, acolo unde ne este rostul și locul. Și nu vom mai pleca niciodată!

Comoara a fost mereu cu noi și nu am văzut-o! Am crezut odată că departele ne este rost și viață. Dar, am văzut că numai regăsindu-ne pe noi din risipire, revenindu-ne din orice înstrăinare, putem afla adevărata comoară a vieții noastre!

Într-o lume alienată de sens, risipită în cauze rebele, mizere și pierdute, în care idealurile sunt doar momeală pentru fii risipitori și totul se vinde și se cumpără, iar măreția civilizației creștine este asaltată de un agresiv, urât și rău neopăgânism, a ne reveni în fire înseamnă a ne cunoaște locul și rolul de creștini conștienți, de chemarea pe care o avem – aceea de a fi ziditori ai lumii noi, aceleia a lui Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, și de a clădi civilizația creștină a bucuriei și a iubirii!

Din orice risipire ai fi, cititorule, adună-te și vino, fiindcă glasul Părintelui ceresc, plin de tandrețe și iubire, mereu biruitor, te cheamă!

Întoarce-te la sensul tău!