
Însă cu toții trebuie să fim conștienți de faptul că niciun drum nu se poate construi peste noapte. Chiar dacă ne-am dori acest lucru, fiecare proiect parcurge pași clari, ce trebuie urmați cu atenție: realizarea studiilor de fezabilitate, întocmirea și depunerea proiectelor, aprobarea și obținerea finanțării, organizarea licitațiilor și evaluarea ofertelor. Abia apoi putem vorbi despre execuția propriu-zisă a lucrărilor.
Toate aceste etape necesită timp, muncă în echipă și o bună coordonare – dar sunt obligatorii și niciuna nu poate fi omisă.

În cazul drumurilor noi, provocările sunt și mai mari, pentru că trebuie stabilit traseul și identificată sursa de finanțare. Până la începerea efectivă a lucrărilor, sunt multe documentații și soluții tehnice bine gândite, astfel încât proiectele să fie aprobate și finanțate. Ulterior, ele sunt puse în practică – în beneficiul nostru, al dâmbovițenilor.

Mai jos aveți harta celor 17 proiecte majore de infrastructură rutieră din județul
#Dâmbovița, demarate în ultimii 5 ani, cu stadiul actual al fiecăruia: unele sunt deja finalizate, altele sunt în execuție sau în faza de pregătire.

Este important să arătăm ce am realizat în ultimii ani și, mai ales, ce urmează să facem în continuare.
Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița