Săptămână decisivă pentru clubul nostru
Seniorii dispută manșa tur cu Lupii Profa, iar copiii de la U19 finala Campionatului Național.
Săptămâna pe care tocmai am început-o poate fi una perfectă pentru clubul nostru. Două dintre echipele clubului dispută cele mai importante meciuri din acest an. Seniorii, antrenați de Gusti Voinea, întâlnesc sâmbătă, la Șamurcași, de la ora 18:00, echipa Lupii Profa – campioana Ligii a IV-a din Olt.
Meciul de sâmbătă se anunță dificil, ca orice baraj de promovare. Așa cum am abordat toate meciurile, și acesta va fi tratat cu gândul la victorie. Avem alături de noi câteva sute de suporteri, poate chiar 1000, astfel încât avem toate premisele să facem un meci bun și să ne răsplătim fanii cu o victorie.
Duminică, echipa U19, antrenată de George Bozieru, dispută finala Campionatului Național U19 și are șansa de a îmbogăți vitrina cu trofee a clubului. De la ora 18:00, vom întâlni în finală echipa CSF Pitești, într-o partidă care se anunță foarte dificilă. Suntem convinși că băieții noștri de aur se vor întoarce cu trofeul pus în joc și vor deveni campioni naționali.
Așadar, o săptămână care poate fi perfectă pentru clubul nostru. Urmăriți pagina noastră pentru a fi la curent cu toate noutățile despre Voința Crevedia.
Hai, Voința! Toate drumurile duc la Crevedia!
sursa – Voința Crevedia

