November 9, 2026
News Ticker

FC Sportul Vlădeni – Privim spre viitor cu încredere!

???? Sfârșit de Campionat pentru Sportul Vlădeni ⚽
Se trage cortina peste un nou sezon plin de emoții, goluri spectaculoase și momente de neuitat pentru Sportul Vlădeni. Echipa noastră a arătat determinare, unitate și mult suflet pe teren, iar fiecare meci a fost o dovadă că pasiunea pentru fotbal încă arde puternic în inimile noastre si astfel reusim a doua promovare consecutivă !
???? Cu un atac redutabil, în frunte cu Gusti Voinea (26 goluri) și Adi Negoiță (23 goluri), am reușit să punem probleme oricărei echipe întâlnite. Alături de ei, jucători ca Mustafa Tahsilldar, Răzvan Brătescu, Marius Zidaroiu, Adrian Grigore si Catalin Pahontu, au contribuit decisiv la parcursul ofensiv al echipei. Tinerii și veteranii deopotrivă și-au adus contribuția, transformând echipa într-o familie puternică și ambițioasă.
????️ Dar nicio echipă nu poate construi fără o fundație solidă, iar noi am avut una dintre cele mai muncitoare și dedicate linii defensive. Costin Lungu, disciplinat și serios, a fost stâlpul din flanc, cu intervenții salvatoare și chiar un gol marcat. Marian Duca, lider calm și experimentat, a organizat apărarea cu claritate și siguranță. Giorgian Durlea, energic și combativ, nu s-a dat niciodată înapoi de la luptă, alaturi de “leul din cusca” Alexandru Poșomică. Fără ei, toate eforturile din atac ar fi fost în zadar.
???? În poartă, Valentin Sinică a fost mai mult decât un portar – a fost un scut. Cu intervenții care au ținut echipa în joc în momente-cheie și cu un calm care s-a transmis întregii defensive, Vali a arătat că poarta Sportului e pe mâini sigure. Ba chiar a pus numele pe tabelă cu un gol marcat – dovadă că este mereu prezent acolo unde echipa are nevoie de el.
???? Zaharia Ionuț, antrenorul echipei, este omul din spatele cortinei care a ținut toate piesele unite. Cu răbdare, tact, disciplină și o pasiune uriașă pentru fotbal, a reușit să scoată ce e mai bun din fiecare jucător. Nu doar un tehnician, ci un adevărat lider care a construit nu doar o echipă, ci o familie. A știut când să motiveze, când să corecteze și, mai ales, când să creadă. Într-un fotbal în care de multe ori se uită cine muncește din umbră, noi știm bine: fără Zaharia Ionuț, acest sezon n-ar fi arătat la fel.
Multumim intregului lot !
???? Deși drumul nu a fost mereu ușor, am încheiat campionatul cu fruntea sus, mai uniți și mai motivați ca niciodată. Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost alături meci de meci, în ploaie sau soare, acasă sau în deplasare. Ați fost al 12-lea jucător!
???? Privim spre viitor cu încredere, cu speranța că următorul sezon ne va aduce și mai multe satisfacții și, de ce nu, un loc pe podium. Până atunci, ne bucurăm de realizările acestui an și ne pregătim cu și mai multă ambiție pentru ce urmează.
???? Hai Sportul Vlădeni!
???? ???????????????????? – ???????????????????? ????????????????/????????????????
Suntem mândrii să anunțăm că echipa noastră încheie campionatul 2024/2025 in varf (???????????????????? 1), venit dupa o promovare din Liga a 6-a.
???? Va prezentam situatia golurilor marcate de jucatorii echipei noastre in sezonul 2024/2025 :
????Gusti Voinea – 26 de goluri
????Adi Negoita – 23 goluri ( 10 pentru Unirea Baleni )
????Mustafa Tahsilldar & Razvan Bratescu – 16 goluri
4️⃣ Marius Zidaroiu – 8 goluri
5️⃣ Alexandru Mihaila & Alexandru Pop – 6 goluri
6️⃣ Alexandru Oprea & Rares Posomica & Pahontu Catalin – 5 goluri
7️⃣ Ionut Stroe & Razvan Nastasia – 4 goluri
8️⃣ Posomica Alexandru si Adrian Grigore – 3 goluri
9️⃣ Ionut Timofte – 2 goluri
???? Andrei Costache & Costin Lungu & Ionut Archire & Valentin Sinica – fiecare cu cate un gol marcat.
✖️ Am reusit sa acumulam 73 de puncte in 30 etape, avand cel mai bun atac ( 113 goluri marcate ) si cea mai buna aparare ( 31 goluri incasate ) din Liga 5. Reusim sa ramanem neinvinsi acasa in campionat, cu 12 victorii si 3 egaluri, iar in deplasare 11 victorii, 1 egal si 3 infrangeri ( cele mai putine din Liga 5 ).
‼️ Mulțumim tuturor jucătorilor, staff-ului tehnic și, bineînțeles, sponsorilor și suporterilor noștri care au fost alături de noi în fiecare moment.
Ne pregătim pentru Liga 4 si venim cu forte noi!
Felicitări, tuturor celor implicati!
sursa – FC Sportul Vlădeni
Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL