June 17, 2025
News Ticker

Primim la Redacție – Strigăt din durere și nedreptate la Doicești! Morții noștri nu mai au loc în Biserică?!

„Morții noștri nu mai au loc în biserică?”
Un strigăt din durere și nedreptate, din comuna Doicești, județul Dâmbovița

Tatăl meu, Dumitru Petre, a fost un om credincios și un enoriaș care a ajutat cu suflet și bani la ridicarea bisericii „noi” din Doicești, în urmă cu 22 de ani. A fost nelipsit de la slujbe, a trăit cu Dumnezeu în inimă. Dar, în ziua în care a trecut la cele veșnice, nu a fost primit în propria biserică pentru slujba de înmormântare.

Preotul paroh, sprijinit de comitetul eparhial au întocmit un document pe care au obținut semnătura ÎPS Nifon, prin care au decis că toți morții comunei să fie slujiți doar în capelă, chiar dacă în Doicești există două biserici – una dintre ele, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, monument istoric.

Nu ni s-a oferit o explicație logică. Slujbele de botez și cununie se fac în biserică. Dar înmormântările, nu? Oare după moarte nu mai suntem vrednici să pășim în Casa Domnului, în biserica pentru care am trăit, am muncit și am crezut?

Eu aleg să nu tac. Știu că mulți gândesc ca mine, dar se tem. Toți vom muri, dar toți merităm o ultimă rugăciune în biserică, nu în pragul ei.

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL