June 17, 2025
News Ticker

Judo, CS Târgoviște – Rezultate remarcabile la Campionatul Național U13-U15!

Rezultate remarcabile pentru judocanii Clubului Sportiv Târgoviște la Campionatul Național de judo U13-U15, desfășurat la Bacău, la sfârșitul săptămânii trecute. Sportivii noștri, antrenați de Ilie Torcică, au reușit să încheie concursurile în care au fost angrenați la înălțime, pe podiumul de premiere.

Andrada Dinu a strălucit din plin pe suprafața de tatami, iar la finalul competiției a devenit campioană a României, la U15. În limitele categoriei 40 de kilograme, sportiva noastră a avut parte de o evoluție perfectă, obținând victorii pe linie în fața tuturor adversarelor care i-au ieșit în cale. La capătul a șase meciuri disputate, Andrada a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la această categorie de vârstă.

Aurul obținut la Bacău este o medalie extrem de prețioasă pentru sportiva noastră, care și-a asigurat și prezența la Campionatul Balcanic de Judo U15, ce va avea loc în Muntenegru, în vara acestui an.

Un alt sportiv de la CS Târgoviște care s-a comportat foarte bine în Finala Campionatului Național de Judo U13-U15 a fost Iliuță Dobra. În urma evoluțiilor foarte bune arătate la puternicul turneu de judo U15, judocanul clubului nostru a reușit să intre în posesia medaliei de bronz, la categoria 66 de kilograme. Chiar dacă a pierdut lupta pentru intrarea în finala mare a concursului, Iliuță s-a revanșat într-una dintre finalele mici, pe care a câștigat-o fără emoții.

La fel ca și Andrada, în urma ocupării unui loc pe podiumul de premiere, Iliuță va merge și el în Muntenegru, unde va reprezenta România la Balcaniada de judo U15.

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL