
Excelența în chimie a fost celebrată la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
În perioada 15–18 mai 2025, Campusul Universității „Valahia” din Târgoviște a fost gazda celei de-a XIII-a ediții a Concursului Național de Chimie „Petru Poni”, dedicat elevilor de liceu, de la filiera tehnologică și filiera vocațională.
În calitate de partener activ în susținerea performanței în educație, Facultatea de Științe și Arte a fost onorată să contribuie la organizarea acestui concurs, care dovedește că știința înseamnă pasiune, muncă și descoperire.
Evenimentul a reunit, într-o competiție ce a pus în valoare cunoștințele, creativitatea și perseverența tinerilor chimiști – 103 elevi, alături de cadre didactice și invitați de seamă din mediul academic și preuniversitar, printre care: Secretarul de Stat pentru Învățământul Preuniversitar, prof. Sorin Ion, Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, prof. Valentin Stancu, Inspectorul de Fizică-Chimie, prof. Gabriela Dinu, Președintele Comisiei de evaluare a concursului, prof. univ. dr. Ion Ion, Universitatea Politehnica din București.
Felicitări tuturor pentru implicare și rezultate! Mulțumim partenerilor pentru colaborare!