De la Abandon la Succes – O Poveste despre Curaj și Ambiție
Astăzi vă prezentăm povestea lui Edi, un tânăr extraordinar care acum este student la Facultatea de Farmacie, se susține financiar din indemnizația care se acordă la ieșirea din sistem și are un viitor strălucit în față.
„Mă numesc Elisei, dar prietenii îmi spun Edi. Am fost în plasament familial încă de mic și pot spune că viața mea a început cu o poveste complicată: mama cu schizofrenie, tatăl foarte bolnav, care ulterior a decedat. Am ajuns în grija statului imediat după naștere, fiind crescut de un asistent maternal din Moreni. Am fost norocos. Familia care m-a primit m-a tratat mereu ca pe unul de-al lor – am crescut alături de copiii lor, am mers împreună în vacanțe și am primit afecțiune necondiționată. Am învățat că familia e cea care te crește, nu cea în care te naști.
Educația a fost mereu un drum care m-a motivat. Încă de mic am fost curios, mi-a plăcut să întreb și să învăț. Am fost atras de științe, iar în liceu am descoperit pasiunea pentru chimie și biologie. Așa a apărut visul meu: să devin farmacist. Nu a fost ușor. Pregătirea pentru admitere, pandemia, examenele, toate au venit cu provocări. Dar am reușit. Am intrat la Facultatea de Farmacie „Carol Davila” din București, la buget.
A fost una dintre cele mai mari victorii ale mele, iar cu ajutorul indemnizației de la stat am reușit să devin independent financiar, o altă victorie pentru mine.
Mi-am trasat deja planuri clare: voi termina facultatea, vreau să dau rezidențiatul pe Farmacie Clinică, să lucrez în spital și în farmacia de comunitate, și poate – într-o zi – să ajung cadru didactic la facultate și să încerc să urc cât mai sus în mediul academic. Da, am visuri mari. Dar nu mi-e teamă de muncă. Învăț, mă implic, mă adaptez. Știu că ceea ce am trăit m-a făcut mai empatic, mai determinat și mai atent la nevoile celorlalți.
Pentru mine, faptul că am fost în plasament nu a fost o piedică, ci o realitate pe care am învățat s-o transform în motivație. Am avut lângă mine oameni care au crezut în mine, dar și momente în care a trebuit să cred singur în mine. Aș vrea ca toți copiii care trec prin sistemul de protecție să știe că se poate. Se poate să visezi, să înveți, să construiești, să îți găsești drumul. Poate nu va fi ușor. Dar există viitor.”
