June 17, 2025
News Ticker

Județul Dâmbovița – Gazda Concursului Național de Chimie Petru Poni 2025, la Târgoviște!

Județul Dâmbovița găzduiește, în perioada 15-18 mai 2025, etapa națională a  Concursului Național de Chimie ,,Petru Poni”.

La Târgoviște vor participa 158 de persoane din toate județele țării: 103 elevi, 32 de profesori însoțitori, 23 de profesori în Comisia Centrală și peste 60 de elevi, profesori, directori și inspectori voluntari.

Concursul Național ,,Petru Poni” are ca scop promovarea interesului pentru chimie printre elevi.  Se organizează pentru elevii claselor IX-XII de la filiera tehnologică – profilurile tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului și de la filiera vocațională – profilurile teologic, artistic, sportiv și pedagogic. Pot participa elevii de la toate formele de învățământ: cu frecvență zi, cu frecvență seral, cu frecvență redusă, din învățământul de stat și cel particular, inclusiv elevii din clasele a XI-a și a XII-a care nu mai studiază chimie conform planului cadru în vigoare. Participarea la acest concurs este  individuală.

În cadrul etapei naționale, elevii vor susține două probe: o probă teoretică și una practică, fiecare cu durata de 3 ore.

Probele de concurs se vor desfășura la Universitatea ,,Valahia” Târgoviște vineri, 16.05.2025, proba teoretică și sâmbătă, 17.05.2025, proba practică (scrisă).

Festivitatea de deschidere va avea loc la Cinematograful ,,Independența” Târgoviște, joi, 15.05.2025, ora 18.00, prin sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște.

Festivitatea de premiere se va desfășura în Amfiteatrul Universității ,,Valahia” Târgoviște, duminică, 18.05.2025, ora 10.00.

Site-ul dedicat competiției https://cncpp.isj-db.ro/?page_id=53

Vă invităm să ne fiți alături!

 

Mulțumim pentru sprijin în organizarea competiției atât Consiliului Județean Dâmbovița, Primăriei Municipiului Târgoviște, Universității ,,Valahia” din Târgoviște, cât și tuturor partenerilor și sponsorilor!

 

 

                Biroul de Comunicare al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița

Facebook Comments Box
G-JNEY2X1LCL