
Slujba a doua a Învierii a fost săvârșită în ziua de duminică, 20 aprilie 2025, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Catedrala din Târgoviște.
Foarte mulți târgovișteni, dintre care numeroși tineri, au dorit, cu prilejul acestei slujbe, să fie alături de Ierarhul lor, care a fost însoțit de un sobor de preoți și de diaconi, din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial, Părinţii Consilieri și Inspectori de la Centrul Eparhial, Părintele Prorector al Universității ”Valahia” din Târgoviște, Părintele Decan al Facultății de Teologie și Științele Educației, profesori de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” și de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, precum şi părinții protopopi.
A avut loc, după aceea, tradiționala recepție pascală, oferită de Chiriarhul nostru la Reședința eparhială, moment la care au luat parte preoții care au participat la slujba de la Catedrală, reprezentanți ai clericilor din cadrul protoieriilor, împreună cu stareții și starețele de la mânăstirile din eparhie.
Cu acest prilej, Corala Catedralei Mitropolitane a oferit un concert dedicat Învierii Domnului, iar, apoi, Pc. Pr. dr. Ștefan Nuică, profesor la Seminarul Teologic Ortodox Liceal ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și preot la Parohia Viforâta din Protoieria Pucioasa, a rostit cuvântul festiv.
Atât în cuvântul său din Catedrală, cât și în cel din Aula ”Sf. Voievod Neagoe Basarab”, Părintele Mitropolit Nifon a evocat profunzimea teologică și culturală a sărbătorii Învierii Domnului, ”care a transformat profund, decisiv și ireversibil lumea noastră”, accentuând faptul că ”ea se află la fundamentul civilizației creștine a iubirii, care a rodit în istorie frumoasele valori născute din principiile Evangheliei lui Hristos, atât de evidente până astăzi mai ales în spațiul euro-atlantic. Eveniment copleșitor, care a uimit lumea din toate timpurile, Învierea Domnului reprezintă celebrarea vieții, a păcii, a iubirii și a adevărului, valori care susțin vindecarea lumii noastre de efectul distrugător al numeroaselor ideologii ce promovează războiul, separatismul, scandalul, izolaționismul, conflictul și discordia, absolutizând astfel păcatul, întunericul și moartea.” Înaltul Ierarh a arătat că ”citirea Evangheliei zilei în mai multe limbi simbolizează universalitatea Creștinismului, vocația lui mondială de a înnoi, de a transfigura și de a transforma totul în bine, dar și îndemnul ca fiecare dintre noi să devenim misionari ai bucuriei, ai speranței, ai luminii, ai iubirii și ai încrederii.”
Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța misionară și apologetică a Sf. Ap. Toma, ”care este simbolul îndoielii lămuritoare și mântuitoare, care ne descoperă că întotdeauna căutarea sinceră și cinstită ne duce la întâlnirea cu Dumnezeu și la certitudinea Învierii.”
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
Leave a Reply