November 10, 2026
News Ticker

AUR acuză Chișinăul că se amestecă în alegerile din România prin justiția controlată politic!

„Asistăm, din păcate, la un nou episod toxic în relația dintre autoritățile statalist-moldoveniste de la Chișinău și cetățenii români din Republica Moldova și România. Declarațiile fostului ministru al Apărării de la Chișinău, doctorul veterinar Anatol Șalaru, privind un presupus «proces câștigat» împotriva lui George Simion, liderul opoziției și candidat la președinția României, nu reprezintă decât continuarea unei campanii de denigrare comandate politic, care își are originile în frică, ură și dezbinare națională. Este inacceptabil ca justiția Republicii Moldova, aflată sub influență politică și controlată de regimul moldovenist de la Chișinău, să se transforme într-un instrument de interferență directă în procesele electorale din România. Prin acțiuni judiciare opace, manipulative și arbitrare, se încearcă discreditarea celui mai vocal și consecvent lider unionist român din ultimele două decenii”, a declarat Valeriu Munteanu.

Într-un comunicat remis presei, acesta arată că George Simion a fost expulzat din Republica Moldova nu pentru că ar fi încălcat vreo lege, ci pentru că „deranja o clasă politică încremenită în mitologia falsă a moldovenismului sovietic”. El continuă spunând că prima sa expulzare a avut loc în mai 2015, tocmai pentru că organiza un mare marș unionist, cu zeci de mii de participanți: „A fost un abuz politic care a stârnit reacții până în Parlamentul European. Ulterior, restricția a fost ridicată, dovadă clară că nu exista nicio vină reală”.

Criticile lui Valeriu Munteanu la adresa lui Anatol Șalaru

„Anatol Șalaru, acuzatorul de serviciu de azi, este un personaj care se contrazice singur, minte cu seninătate și are un istoric de colaborare politică cu partide de guvernare din România aflate azi în declin. În 2015, când pretinde că «știa» de presupusele relații ale lui George Simion cu FSB, l-a sprijinit public, i-a finanțat proiecte unioniste și a participat la manifestațiile organizate de acesta. Abia în 2023, când George Simion devenise liderul celui de-al doilea partid al țării și o amenințare reală pentru Sistem, «descoperă» trecutul periculos al fostului său aliat. La fel de mincinoase și neverificabile sunt așa-zisele «confirmări» din partea unor foști ofițeri pensionați din Ucraina, prezentate drept autorități în materie, deși niciunul dintre aceștia nu a avut acces legal sau instituțional la informații operative în perioada invocată. În fapt, niciuna dintre acuzațiile oficiale formulate de SBU la solicitarea Guvernului României în 2024 nu face vreo referire la legături ale lui George Simion cu serviciile secrete rusești. Interdicția de intrare în Ucraina s-a bazat exclusiv pe faptul că George Simion a apărat drepturile minorității române din regiunea Cernăuți – un gest de demnitate care ar trebui aplaudat, nu condamnat”, mai spune parlamentarul AUR.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL