November 10, 2026
News Ticker

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan – Au fost finalizate cele 48 de locuințe ANL!

*Veste excelentă!*
✅ Au fost finalizate cele 48 de locuințe ANL pentru specialiștii în sănătate și învățământ, situate pe Bulevardul „Regele Ferdinand” din Târgoviște – câte 24 pentru fiecare categorie profesională.
👉 Aceste locuințe sunt construite de Agenția Națională a Locuinței, cu destinație stabilită prin lege. Ca parte a efortului de a asigura cele mai bune condiții medicilor și cadrelor didactice, Primăria Municipiului Târgoviște a asigurat terenul, racordurile la utilități și iluminatul public, amenajând în plus parcarea și trotuarele.
✍ Care sunt criteriile de alocare?
Locuințele destinate specialiștilor în sănătate sau în învățământ pot fi obținute acum și de persoane care au trecut de vârsta de 35 de ani, dar, obligatoriu, trebuie să aibă locul de muncă în Târgoviște. Practic, apartamentele au regimul unor locuințe de serviciu și nu pot fi cumpărate.
📌 Până pe 17 aprilie se pot depune dosarele de către persoanele interesate, iar toate informațiile le puteți găsi pe site-ul Primăriei Târgoviște.
Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL