Activitate de prevenire a violenței desfășurată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității
La data de 3 martie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate la Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, circumscrisă Campaniei Naționale a Poliției Române “Scuzele nu schimbă realitatea”.
În cadrul întâlnirii, studenții au discutat despre violență și violența domestică, fiind informați despre modalitățile de prevenire a victimizării, intervenția poliției în astfel de situații și mecanismele de protecție disponibile pentru victime.
Totodată, beneficiarii au aflat în ce condiții pot fi emise ordinul de protecție provizoriu și ordinul de protecție, dar și cum poate fi utilizată aplicația Bright Sky România atât pentru sprijin, cât și pentru informare.
Activitatea a fost una interactivă, desfășurată sub forma unui seminar, iar pentru o mai bună înțelegere a problematicii, au fost prezentate și materiale video relevante, menite să evidențieze impactul violenței asupra victimelor și societății.


Leave a Reply