November 9, 2026
News Ticker

PNL – 1,2 Miliarde de euro pentru cei vulnerabili și educație!

𝟏,𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨, 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭̦𝐢 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞: 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐢 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢 𝐬̦𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐩𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢
@Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene: “Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluții concrete pentru români.
Am discutat astăzi la #Bruxelles două inițiative esențiale pentru 🇹🇩România: suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate și #investiții în educația orientată spre piața muncii.
Sunt măsuri pe care vrem să le realizăm prin realocarea economiilor provenite din execuția financiară a proiectelor finanțate.
Planul nostru este să adaptăm Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente:
– Acordarea sprijinului de 250 lei pentru persoane vulnerabile în cel puțin două tranșe + 125 lei prin pachete alimentare, tot în două tranșe.
– Acordarea voucherelor educaționale de 500 lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizați.
– De asemenea, căutăm soluții pentru a finanța în continuare vouchere de energie pentru populația vulnerabilă.
𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐒𝐓𝐄𝐏
Am discutat și despre implementarea programului STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO), pentru care avem deja aprobată relocarea a 600 milioane euro.
Discuțiile vor continua la nivel tehnic, pentru ca în final să reușim ca prin program să oferim următoarele:
✅Relansarea Innotech Student: Acordarea de sprijin de până la 𝟐𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐞𝐮𝐫𝐨 pentru absolvenții care doresc să își dezvolte propriile afaceri.
✅O curriculă universitară adaptată cerințelor pieței muncii, în special în domeniile tehnologice și industriale.
✅Laboratoare de practică în universități, pentru ca studenții să învețe aplicat, nu doar teoretic.
✅Incubatoare de afaceri în universități, pentru dezvoltarea inițiativelor studenților.”
sursa – PNL
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL