Anual, sute de români devin 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞( inclusiv dâmbovițeni)
Potrivit Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, 77% dintre victimele identificate în 2023 au fost femei, cele mai multe 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥, iar jumătate dintre victime erau 𝐦𝐢𝐧𝐨𝐫𝐞.
Lor li se adaugă și victimele exploatate prin muncă și cerșit, persoane vulnerabile, din mediul rural, cu situații dificile, care cad pradă traficanților.
Prostituția, cerșetoria sau pornografia, deghizate sub forma unor oferte de muncă în țară sau în străinătate, distrug vieți!
La nivel național, avem Strategia Împotriva Traficului de Persoane 2024-2028.
Recent, colega mea deputat Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, a venit și cu inițiativa înființării unei 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐢 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞, cu scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane prin analiza activității instituțiilor responsabile și îmbunătățirea cadrului legislativ.
Susțin acest demers pentru că sunt conștient de impactul devastator al acestui flagel asupra victimelor. Avem datoria de a le proteja și trebuie să luptăm împotriva acestui fenomen!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkRead more
Leave a Reply