
Buget suplimentar pentru sănătatea dâmbovițenilor!
Am reușit un lucru important!
Parlamentul României a aprobat acum câteva minute amendamentele reunite pe care împreună cu colegii parlamentari PSD de Dâmbovița le-am promovat și în acest an la Legea bugetului de stat, în sprijinul sistemului medical din județul pe care îl reprezentăm.
Împreună cu deputații PSD Carmen Holban, Victor Ponta și Laurențiu Neculaescu, cu sprijinul colegului Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, am depus 4 amendamente, fiecare în valoare de 750 000 lei, în total cele 4 reunite reprezentând o valoare de 3 milioane lei. Destinația utilizării banilor este în primul rând (la propunerea medicilor) “achiziționarea aparaturii pentru laborator toxicologie- aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive”, pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (jumătate din sumă, respectiv 1,5 milioane lei). În al doilea rând, propunem alocarea a 1,5 milioane lei investiții și la Spitalul orășenesc Pucioasa.
Suma finală pentru investițiile totale necesare va fi completată și în acest an de Consiliul Județean.
Vă aduc aminte că la legea bugetului de stat pentru 2023 parlamentarii PSD de Dâmbovița au promovat cu succes amendamentele pentru achiziția în premieră a unui angiograf pentru Spitalul județean, iar pentru 2024 în vederea achiziției un aparat RMN ultramodern. De fiecare dată, cu contribuția financiară și a Consiliului Județean Dâmbovița, condus de colegul Ștefan.
Și în acest an mă bucur să informez că Parlamentul a adoptat amendamentele noastre, importante pentru sănătatea dâmbovițenilor.
Dincolo de populismele și extremismul momentului din politica românească, astea sunt lucrurile importante pentru români, pe care echipa noastră PSD le reușește la Dâmbovița!
senator Titus Corlățean – Președinte Executiv PSD Dâmbovița
Facebook Comments Box
Leave a Reply