November 9, 2026
News Ticker

Primarul Daniel Cristian Stan – Târgoviștea se transformă cu bani europeni!

🙂 Târgoviștea se transformă cu bani europeni!
✅️ 450.000.000 lei este valoarea cererilor de finanțare depuse până în acest moment de către administrația locală târgovișteană în vederea accesării de fonduri europene!
✅️ Suma menționată reprezintă echivalentul a 25 de investiții majore, care vizează unități de învățământ, transportul public, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, regenerarea Parcului Chindia, amenajarea și punerea în valoare a Șanțului și a Valului Cetății, restaurarea și punerea în valoare a altor monumente istorice, dar și construirea unui parc fotovoltaic sau alte investiții necesare comunității târgoviștene!
✅️ Reamintim că, în exercițiul financiar european anterior, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, municipiul Târgoviște a ocupat PRIMUL LOC 🥇la nivel național într-un CLASAMENT AL FONDURILOR EUROPENE (proiecte eligibile) raportate la numărul de locuitori, cu peste 33.000 lei/locuitor, de aproape 3 ori mai mult în comparație cu următorul clasat și vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a păstra locul fruntaș!
Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL