February 9, 2025
News Ticker

Cuza-părinte fondator al României moderne! Conferință științifică la Cinematograful Independența Târgoviște!

Casa Corpului Didactic Dâmbovița, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița și al Primăriei municipiului Târgoviște, organizează, miercuri, 22 ianuarie 2025, ora 11.00, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște, Conferința științifică ,,Cuza – părinte fondator al României moderne”.
Invitatul special al evenimentului este istoricul și profesorul universitar, academicianul Ioan Aurel POP, Președintele Academiei Române, personalitate de referință în spațiul culturii și al vieții academice românești. Activitatea este dedicată, în special, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar dâmbovițean, elevilor și studenților.
Așadar, profund atașați de credințele și valorile noastre naționale, vom crea premisele construirii unui dialog despre rolul esențial pe care l-a avut Alexandru Ioan Cuza în desăvârșirea Unirii și în formarea noului stat modern.
Cei care doresc să participe, în limita locurilor disponibile, se pot înscrie la adresa de e-mail: office@ccd-dambovita.ro, până joi, 16 ianuarie 2025.
sursa – CCD Dâmbovița
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1