January 13, 2025
News Ticker

Gabriel Dănuț Sandu, Primarul Comunei Voinești – Votul ca o joacă sau Votul că așa vreau eu!

„VOTUL CA O JOACĂ” sau „VOTUL CĂ AŞA VREAU EU”
Trăiesc de 35 de ani în democrație. M-am bucurat enorm în 1989, salariat fiind la acea vreme, că în sfârșit am scăpat de comunism și viitorul nostru va fi mai bun.
Nu am crezut nici o secundă că sistemul de educație din România se va prăbuși ireversibil. Am modernizat scoli, am dotat sălile de clasă după toate cerințele UE, am creat infrastructura necesară pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a sistemului de educație, într-un cuvânt am făcut tot ceea ce ni s-a cerut.
După ani și ani constat că sistemul de educație o ia la vale. Am schimbat legea an de an, am transformat trimestrele în semestre apoi în module, am schimbat manualele și am făcut unele alternative, am înființat zeci de facultăți ca fabrici de diplome, am desființat școlile de meserii. Într-un cuvânt am distrus ”România educată”.
Sunt de acord cu rețelele de socializare fiindcă noi putem comunica oriunde ne aflăm. Sunt de acord cu Tik-Tok rețea de divertisment, dar de la toate acestea până a vota pe cineva că schimbă programul ”Cornul și mărul în școli” cu ”șahorma” pentru obținerea unui număr de voturi este de noaptea minții. Votul este un drept câștigat cu sacrificii imense, nu este o joacă sau că așa vreau EU! Cântăriți acest lucru, fiindcă de asta depinde viitorul nostru și al copiilor noștri.
Vă spune un om normal, care niciodată nu am avut beneficii politice pentru mine, familia mea și rudele mele.
Vă doresc multă sănătate și să auzim numai de bine!
Gabriel Dănuț Sandu – Primarul Comunei Voinești
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1