Performanțe remarcabile pentru luptătorii Clubului Sportiv Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului Național Individual U15 și Juniori 4 – proba parter, găzduit de Sala Sporturilor „Ion C. Neagu” din Călărași, în perioada 25-27 octombrie. După o serie de evoluții foarte bune, doi dintre sportivii noștri au reușit să urce pe podiumul de premiere.
Cel mai bun rezultat a fost obținut de Georgian Radu Șerban, la juniori 4. Sportivul antrenat de Cornel Cornea a obținut medalia de argint, după ce a terminat concursul pe locul 2, la categoria 85 de kilograme. Sportivul nostru a ajuns vicecampion al României după ce și-a învins toți adversarii care i-au ieșit în cale până la meciul din finala categoriei. În schimb, în ultimul act al concursului, Georgian a cedat cu greu în fața adversarului întâlnit. Este pentru al doilea an consecutiv când sportivul nostru a intrat în posesia argintului la această competiție.
De asemenea, la U15, Cerasela Cătălina Marin, revenită pe scena luptelor feminine după o perioadă de convalescență, a reușit să cucerească medalia de bronz, în limitele categoriei 58 de kilograme. Sportiva pregătită de Cornel Cornea a urcat pe podiumul de premiere după ce a avut parte de o serie de evoluții la înălțime pe durata concursului. Cerasela a urcat pe podium după ce a devenit victorioasă în finala mică a întrecerii.
La ediția din acest an a Campionatului Național Individual U15 și Juniori 4 – proba Parter la start s-au aflat peste 400 sportivi care au luptat pentru medaliile puse în joc.
sursa – CS Tårgoviște
Leave a Reply