Deși în acte apar Maria-Lăcrămioara, mama m-a strigat de când m-a născut: Mara.
Nașterea mea a fost grea și a fost nevoie de forceps ca medicul să o scoată la viață pe mica încăpățânată care se poziționase cu picioarele înainte.
Peste vreo 18 ani aveam să spun, gândindu-mă la acea naștere, că m-am născut ca un “mort viu” -cu picioarele înainte – și că acestui mort tare i se potrivește numele Mara (amărăciune).
Peste alți ani, la 33 de ani, în 2006, aveam să redescopăr ortodoxia pe care nu o părăsisem niciodată, dar despre care nu aveam habar.
Am înțeles atunci, în 2006, că TOTUL a (con)dus spre acel moment, când tot s-a decantat în revelație: o viață trăită-n risipă ca un mort viu se adună din firimituri și țâșnește în sus, vertical.
Azi e încă Sfânta Maria și am fost la Țebea și apoi la Cornățelu, undeva în Dâmbovița mea dragă. 
La mulți ani, Marii, Marini!
Drumul e întotdeauna în sus!
I
AUR
Mara Nicolescu – lider AUR Dâmbovița
Facebook Comments Box


Leave a Reply