Deputatul PSD Dâmbovița, Ionuț Vulpescu, a fost ales în funcția de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, în cadrul Adunării Generale a organizației:
„Sunt onorat să preiau conducerea Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei într-un moment atât de important pentru valorile și credința noastră comună. Aceasta este o oportunitate unică de a promova solidaritatea și dialogul interparlamentar bazat pe principiile creștine. Împreună, vom lucra pentru a întări legăturile între națiuni și a inspira încredere în rândul cetățenilor noștri. Îi asigur pe toți că vom continua să susținem valorile creștine ale Europei, să promovăm o societate incluzivă și democratică, și să protejăm patrimoniul religios, independent de natura și originile lui. Mulțumesc colegilor parlamentari pentru încrederea acordată și mă angajez să îmi îndeplinesc cu devotament responsabilitățile”, a declarat fostul ministru al Culturii.
sursa – PSD Dâmbovița
Facebook Comments Box


Leave a Reply