November 9, 2026
News Ticker

Alternativa Dreaptă! Experimentul E-Factura s-a demonstrat a fi un eșec!

Experimentul E-Factura s-a demonstrat a fi un eşec. Mii de firme au investit timp şi bani pentru a se pune în acord cu noua lege doar pentru a descoperi inabilitatea statului de a crea infrastructura necesară ca acest sistem să funcţioneze. Rezultatul? După 6 luni de la introducere, ANAF a încasat în luna Iunie cu 879 milioane de lei mai puțin. Haos fiscal. Contabili înfuriaţi, ieşiţi la proteste.
Dar în goana sa după bani la bugetul de stat, guvernul cere acum şi mai multe E-uri în vieţile noastre. Unul mai insidios decât altul, aceste E-uri caută să impună o renunţare totală la orice confidenţialitate legată de ce face cetăţeanul cu propriii bani. Aţi înţeles bine, nu doar că statul îţi ia jumătate din ce câştigi, vrea să ştie ce faci şi cu cealaltă jumătate.
E-TVA, descris ca absolut nenecesar de către organizaţiile de contabili din România, caută doar să impună un control permanent al agenților economici. Prin E-TVA, ANAF îşi mută din propriile responsabilităţi pe contabili, dar îşi oferă şi mecanismele de a amenda antreprenorul sau liberul profesionist după bunul plac.
E-Transport nu are nimic de-a face cu combaterea evaziunii fiscale la transportul de mărfuri, așa cum încearcă să ne convingă guvernanții. Ce legătură ar putea avea evaziunea fiscală cu greutatea netă, greutatea brută, codurile speciale pentru articole, traseele sau kilometrii parcurși? În esență, acest sistem pare a fi creat ca suport pentru o viitoare taxă de carbon raportată la eficiența agenților economici, și pentru a permite un control absolut al mișcării bunurilor.
Trebuie să realizăm, şi asta repede, că aceste elemente nu sunt doar un mare junghi în coasta oricărui român ce caută să facă o afacere, sau un iad birocratic pentru contabili. Ele reprezintă şi fundaţia pe care se poate construi o dictatură modernă de tip China, unde statul are controlul total asupra finanţelor tale.
sursa – Alternativa Dreaptă
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL