Elev de la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, nota 10 la ambele probe la Evaluarea Națională!


Astăzi, 09.07.2024, au fost afișate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a.

În județul Dâmbovița au fost depuse 256 de contestații la limba și literatura română și 222 de contestații la matematică.

Lucrările au fost reevaluate digitalizat la nivel național.

După reevaluarea lucrărilor, la media finală au fost înregistrate 2 diferențe mai mari de 1 punct, însă  majoritatea notelor au fost modificate la diferențe mici (sub 50 de sutimi în plus sau în minus).  La limba și literatura română s-au înregistrat 7 diferențe mai mari sau egale cu 1 punct. La matematică nu s-au înregistrat diferențe mai mari sau egale cu 1 punct.

După contestații, 2471 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare de 68,45%,  în creștere cu 0,25% comparativ cu rezultatele inițiale (68,20%). Un elev a obținut nota 10 (zece) la ambele probe, absolvent al COLEGIULUI NAȚIONAL ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” TÂRGOVIȘTE

La disciplina limba și literatura română, dintre cei 3625 de elevi care au susținut proba, 2857 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare de 78,81%, în creștere cu 7,67% comparativ cu evaluarea inițială (71,14%). Dintre aceștia 7 elevi au obținut nota 10 (zece), iar 507 elevi au obținut note între 9,00 – 9,99 ( 13,99%).

La disciplina matematică, dintre cei 3615 elevi care au susținut proba, 2315 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare de 64,04%, în creștere cu 0,11% comparativ cu evaluarea inițială. Dintre aceștia 14 elevi au obținut nota 10 (zece), iar 217 elevi au obținut note între 9,00 – 9,99 ( 6%).

Precizăm că rezultatele au fost publicate  prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

 

INFORMARE  INSTITUȚIONALĂ, INSPECTORATUL ȘCOLAR  JUDEȚEAN  DÂMBOVIȚA

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1