November 9, 2026
News Ticker

PSD Dâmbovița! Rețea de distribuție gaze naturale la Mănești!

✅ În septembrie 2020, împreună cu primarul comunei Mănești, Constantin Alexandru, am dat startul lucrărilor de amenajare a rețelei de distribuție a gazelor naturale, iar astăzi m-am bucurat să particip la finalizarea acestui proiect.
✅ Investiția, de peste 7,5 milioane de lei din buget propriu, se alătură altor proiecte care ne arată ce înseamnă să gândești pas cu pas dezvoltarea unei comune.
🤝 Constantin Alexandru merită toate felicitările noastre pentru tot ceea ce a reușit să facă în Mănești în ultimii ani, mai ales că domnul primar are în derulare sau chiar a finalizat o parte a acestora, peste 32 de proiecte care au o valoare de aproximativ 128.000.000 de lei.
🤝 Pe de altă parte, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, Consiliul Județean Dâmbovița a sprijinit financiar administrația locală cu suma de 3.100.000 de lei pentru implementarea unor obiective de investiții în comună.
✅Rețeaua de canalizare la care se lucrează este un alt proiect pe care, alături de domnul primar, reușim să-l implementăm în Mănești. Vorbim aici de 18 km de rețea nouă de canalizare și asigurarea racordării a peste 1.200 de gospodării la noua rețea. Valoarea acestui proiect este de peste 37.000.000 de lei.
👏 Felicitări, domnule primar! Felicitări Echipei de la primăria Mănești!
sursa – PSD Dâmbovița
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL