November 9, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Bărbat din Ulmi, reținut pentru 24 de ore!

Reținut pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție

La data de 6 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat de 43 de ani, din Ulmi, a fost reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 7 aprilie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Acesta este bănuit că, la data de 6 aprilie a.c., nu ar fi respectat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Târgoviște și, în timp ce s-ar fi aflat pe stradă, pe raza municipiului Târgoviște, s-ar fi apropiat de o femeie de 37 de ani, fosta concubină a acestuia.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL