November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița! 2 femei din Găești, arestate preventiv pentru 30 de zile!

La data de 2 februarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, pe numele a două femei, de 28 și 30 de ani, au fost emise două mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Pe parcursul zilei de ieri, cele două au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 25 ianuarie a.c., în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă de pe raza orașului Găești, ar fi agresat fizic o tânără de 20 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL