
Atelierul “SayNoPhobia” organizat la Colegiul Național Constantin Carabella a avut în prim plan scenetele de teatru forum. Tinerii au jucat scenete pe tema xenofobiei și a stereotipurilor, care duc de cele mai multe ori la bullying și discriminare. Aceștia și-au luat rolurile în serios și au înțeles cât de ușor pot escalada conflictele, iar găsirea unor soluții pașnice nu e o sarcină ușoară.

Îi felicităm pentru spontaneitatea de care au dat dovadă în improvizație, în găsirea unor soluții viabile care să potolească conflictul iscat și să înlăture prejudecățile față de alte culturi și minorități.

Ne-au bucurat propunerile care au evidențiat dialogul intercultural, munca în echipă și educația de calitate.

În această activitate am pus în aplicare metode realizate în proiectul Erasmus KA2 Saynophobia și am primit sprijinul voluntarilor din Corpul European de Solidaritate.
Leave a Reply