În acest weekend, polițiștii dâmbovițeni au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, au constatat 12 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, au reținut 50 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare
În zilele de 18 și 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.
În cele două zile, la activități au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale şi luptători de la Serviciul Pentru acțiuni Speciale, în colaborare cu polițiști locali și jandarmi, dispozitivul fiind suplimentat.
În cadrul celor 45 de filtre instituite, polițiștii au controlat 794 autovehicule, au legitimat peste 1.000 de persoane, iar, pentru neregulile descoperite, au aplicat 634 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 164.000 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 124 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 507 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind regulile de circulație pe drumurile publice.
Pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice din județ și prevenirea accidentelor de circulație, peste 300 de șoferi au fost testați pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
De asemenea, în această perioadă, poliţiştii au constatat 12 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere, au reţinut 50 de permise de conducere, dintre care 10 pentru consumul de alcool și 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și au retras 13 certificate de înmatriculare.
Leave a Reply