April 24, 2025
News Ticker

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan! Înțelegeți haosul din capul celor de la PNL?!

⌛️ Mi-am promis că n-o să pierd foarte mult timp, nici acum, nici anul viitor, răspunzând unora care au descoperit brusc, când se apropie alegerile, că există oameni în Târgoviște. Dar, câteodată, trebuie să le pui oglinda în față, ca să le arăți cum sunt.
La cei din PNL mă refer.
Umblă prin Târgoviște și „dezbat” un pseudo-proiect despre reabilitarea subsolurilor blocurilor din municipiu.
Nici nu știu dacă sunt doar ignoranți, nepregătiți sau, pur și simplu, ipocriți.
‼️ De ce? Pentru că, AVEM, DEJA, HOTĂRÂRE DE CONSILIU LOCAL (HCL nr. 416/28.11.2022, atașată în primele 2 comentarii), deci în vigoare de aproape un an, prin care oamenii pot obține sprijin financiar pentru astfel de lucrări de reparații la subsolurile blocurilor, hotărârea referindu-se în mod expres că ajutoarele de urgență pot fi acordate în caz de avarii a instalațiilor comune, solicitant fiind Asociația de Proprietari, cuantumul maxim al ajutorului fiind de 50.000 lei.
Înțelegeți haosul din capul celor de la PNL? Ori au consilieri care habar n-au de ce-au votat, ori merg cu minciuna asta prin oraș doar-doar s-o mai lipi cineva de ei. Trist.
‼️ REPET: Este, deja, hotărâre adoptată acum aproape un an, pe care eu însumi am inițiat-o.
P.S: Dacă tot au apucat-o pe „drumul ăsta”, poate se apucă mâine-poimâine să strângă semnături și pentru achiziția de autobuze ecologice sau pentru construcția unei autogări sau pentru reabilitarea Cinematografului „Independența” sau pentru reabilitarea Parcului Mitropoliei sau pentru….sau pentru 😀
Welcome in 2023, PNL :))
Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL