December 9, 2023
News Ticker

Ultimele zile de înscriere pentru admiterea în școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne!

Ultimele zile de înscriere pentru admiterea în școlile postliceale ale Ministrului Afacerilor Interne

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii de la structura de prevenire a criminalității, Serviciul Rutier, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Criminalistic au fost prezenți la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Valahia, unde au prezentat tinerilor informații cu privire la profesia de polițist, dar și oferta educațională pentru admiterea în școlile de poliție.

În cadrul unor discuții interactive, au fost discutate aspecte legate de abilitățile necesare unui polițist, avantajele oferite tinerilor care urmează școlile de poliție, aceștia fiind invitați să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în această profesie și încurajați să se pregătească din timp pentru un eventual examen de admitere.

Precizăm că, până la data de 5 noiembrie 2023, persoanele interesate pot transmite cererea – tip de înscriere și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, respectiv resurseumane@db.politiaromana.ro.

Ulterior, pentru constituirea dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună documentele solicitate, prevăzute în anunțul de concurs, până la data de 24 noiembrie 2023.

Mai multe informații despre condiţiile de recrutare, documentele pe care trebuie să le conțină dosarul, tematica și bibliografia, proba de evaluare a performanţei fizice, cea de verificare a cunoştinţelor și despre alte neclarități referitoare la admiterea în școlile de agenți de poliție, găsiți pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, la secțiunea ”Carieră – Admitere 2023” (https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2023/admitere-scoli-postliceale-sesiunea-octombrie-2023-februarie-2024/1-a-n-u-n-t-privind-admiterea-la-unitatile-de-invatamant-postliceal-din-subordinea-mai-sesiunea-octombrie-2023-februarie-2024)  sau pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la secțiunea Carieră, subsecțiunea Instituții de învățământ/formare profesională – ADMITERE 2023 – LA ȘCOLILE POSTLICEALE ALE M.A.I., SESIUNEA OCTOMBRIE 2023 – FEBRUARIE 2024 (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/).

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1