February 21, 2024
News Ticker

Claudia Gilia, Prefectul Județului Dâmbovița! Mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române!

”Sărbătorim astăzi, 25 octombrie, Ziua Armatei Române, prilej pentru a marca un moment important în istoria țării noastre, oferindu-ne oportunitatea de a celebra curajul, devotamentul și sacrificiul celor care apără cu mândrie și demnitate patria noastră.

Timpurile în care trăim, în contextul în care avem un război la graniță și evenimentele din Orientul Mijlociu, ne arată cât de importante sunt două concepte care credeam că sunt un dat: PACEA și SIGURANȚA OAMENILOR.

Pentru ele trebuie să muncim zilnic, să stăm de veghe și să investim în resurse umane bine calificate, echipamente moderne și să fim în relații bune cu partenerii noștri strategici.

Armata Română are un rol vital în asigurarea securității și stabilității naționale. Ea rămâne un pilon esențial al forței noastre ca națiune. Eforturile, profesionalismul și devotamentul militarilor noștri sunt apreciate și sărbătorite astăzi.

În această zi de sărbătoare, vreau să transmit un mesaj de recunoștință către toți cei care fac parte din Armata Română – fie că sunt militari activi sau veterani, fie că sunt membri ai forțelor terestre, aeriene sau navale, fie că lucrează în structuri de comandă sau sprijină cu abnegație această instituție vitală. Contribuția dumneavoastră la securitatea și prosperitatea României este inestimabilă, iar noi, cetățenii acestei țări, suntem mândri de devotamentul și sacrificiul domniilor voastre.

În această zi, să reflectăm asupra valorilor noastre naționale și asupra modului în care putem sprijini și recunoaște în continuare importanța Armatei Române în viața noastră de zi cu zi.

Ziua Armatei Române este și o ocazie de a ne aminti de cei care și-au dat viața pentru țara noastră și de a onora memoria eroilor noștri.

Fără sacrificiul lor, România ar fi avut alte hotare și nu ar fi cunoscut ce înseamnă INDEPENDENȚĂ și DEMOCRAȚIE.

La mulți ani, Armatei Române!

La mulți ani, România!”

 

Prefectul județului Dâmbovița, Claudia GILIA

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1