November 10, 2026
News Ticker

Corneliu Ștefan! Trebuie să muncim la fel de mult și să ne onorăm cuvântul dat dâmbovițenilor!

🤝 Potlogi, Poiana, Slobozia_Moară, Lungulețu, Brezoaele, Văcărești, Perșinari, Gura_Șuții și Produlești sunt organizațiile PSD unde astăzi, în a treia săptămână a întâlnirilor cu colegii noștri din județ, am stat de vorbă despre proiectele PSD_Dâmbovița, atât cele administrative, cât și cele politice.
✅️ Cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, dar și al programelor de finanțare naționale sau europene, la nivelul primăriilor conduse de social-democrați, au fost demarate lucrări sau au fost încheiate contracte de lucrări mai mult decât importante pentru viața oamenilor de aici.
🤝 Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală al Consiliului Județean Dâmbovița și finanțările obținute prin PNRR pentru dotarea școlilor și achiziția de microbuze electrice, prin POIM și AnghelSaligny, în zona Titu sunt investiții și contracte semnate, cu o valoare de aproximativ 149.000.000 de euro.
✅️ Sunt investiții deosebit de mari, iar implementarea lor a ținut și ține de munca tuturor colegilor din PSD DÂMBOVIŢA, a parlamentarilor, primarilor, consilierilor locali și județeni.
🤝 Iar rezultatele politice ale ECHIPEI PSD DÂMBOVIȚA se vor vedea anul viitor, când, datorită promisiunilor onorate, vom câștiga alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
🤝 Trebuie însă să muncim la fel de mult și să ne onorăm cuvântul dat dâmbovițenilor!
✅️ Și facem acest lucru zi de zi!

Corneliu Ștefan – Președinte CJD și PSD Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL