November 10, 2026
News Ticker

Primăria Titu! 116 ani de la moartea pictorului Nicolae Grigorescu!

Am comemorat în avans 116 ani de la moartea pictorului Nicolae Grigorescu .
„Deși i s-a reproșat uneori faptul că nu a pictat decât partea frumoasă a vieții la țară, din care orice trimitere la problemele sociale lipsește, opțiunea lui Grigorescu are legătură cu identificarea unor teme în care conaționalii au regăsit esența unui spirit național, cuprins în redarea naturii generoase a acestei țări, a frumuseții portului țărănesc și a scenelor câmpenești cu rezonanțe în conștiința colectivă a poporului român” dr. Călin-Alexiu Stegerean, directorul general al MNAR.
„Pictura este poezia care se vede mai degrabă decât se simte, iar poezia este pictura care se simte mai degrabă decât se vede.” – Leonardo da Vinci
Cu această ocazie, Biblioteca Orășenească Titu și Casa de Cultură Titu au organizează cu sprijinul Primărie Orașului Titu, un eveniment la bustul pictorului Nicolae Grigorescu situat în Parcul Orășenesc Titu unde a avut loc sfințirea acestuia, de către un sobor de preoți din parohiile Titu-Gară, Titu-Nou, Sălcuța, Codreanu și Plopu, coordonați de preotul protopop Pațanghel Ionel. Totodată în cadrul activității a fost amenajată o expoziție de pictură semnată de autorii: Ion Burhan, prof. Darius Vasile Șerbănescu și prof. Dumitru Badea-fost deputat.
Tot în cadrul evenimentului , în memoria pictorului Nicolae Grigorescu, doamna bibliotecar Nicoleta Liliana Grigorescu a anunțat lansarea concursului de pictură „Lumea satului românesc între trecut și prezent” care se va desfășura în perioada imediat următoare evenimentului.
La eveniment au participat :domnul Marius Sandu – administrator public, doamna prof. Doina Ghițulescu – președinde al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Titu, domnul Mihai Florescu – șef serviciu Cutură-Sport, doamnele referent cultural: Irinel Dincă și Gheorghița Sandu, doamna Alexandra Corina Brutaru-președinta Asociației DAR Developement Titu, Televiziunea Columna, Revista Gazeta de Titu, scriitori, locuitori ai orașului Titu.
Mulțumim tuturor pentru participare!
Bibliotecar,
Nicoleta Liliana Grigorescu
Președinte subfiliala Cultului Eroilor „Mihai Viteazul”-Titu, Dâmbovița
sursa – Primăria Titu
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL