June 14, 2024
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Legalitatea transportului de persoane în regim de taxi, verificat!


 

La data de 30 mai a.c., în intervalul orar 08:00-17:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice din județ prin verificarea legalității transportului de persoane în regim de taxi, în regim contractual/de închiriere ori alternativ.

În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 70 de autovehicule destinate transportului de persoane, în regim de taxi, iar, pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 5.090 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 12 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere pentru consumul de alcool.

Exemplu:

La data de 30 mai a.c., în jurul orei, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe strada Calea București, din municipiul Târgoviște, un bărbat care ar fi condus un autoturism în regim de taxi fără a purta centura de siguranță.

Polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, de 51 de ani, din comuna Ulmi.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, exercitarea dreptului de conduce i-a fost suspendată pentru 90 de zile.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1