

Am participat astăzi, alături de Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Corneliu Ștefan, cei doi subprefecți ai județului Dâmbovița, conducerea Romsilva, reprezentanți ai Gărzii Forestiere Dâmbovița, ai Gărzii de Mediu și ai Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, la o întâlnire de lucru cu domnul inspector general cu rang de secretar de stat Porzsolt Levente, din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în vederea promovării ”Campaniei Naționale de Împăduriri 2022 – 2026”, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

România are un angajament ambițios pentru mediu: limitarea creșterii temperaturii la 1,5 grade Celsius peste nivelurile industriale. Un instrument la îndemână este împădurirea.
Combaterea efectelor schimbărilor climatice, conservarea biodiversității, prevenirea și combaterea poluării, în general, reprezintă orientările fundamentale ale politicii de mediu și climă pentru Guvernul României.
Schimbările climatice amplifică nivelul de vulnerabilitate și riscurile existente și generează noi tipuri de riscuri, atât pentru sistemele naturale, cât și, direct sau indirect, pentru sistemele socio-economice.

Totodată, România a început să acorde importanță sporită educației pentru dezvoltare durabilă, schimbări climatice, precum și creșterii gradului de conștientizare cu privire la atenuarea schimbărilor climatice și sporirea capacității de adaptare, prin programe de formare profesională destinate adulților, concursuri naționale pe teme de mediu, campanii de informare a publicului larg, campanii dedicate unor anumite grupuri țintă. În plus, vom avea și o materie școlară care va pune accent pe schimbările climatice și protejarea mediului.
Leave a Reply