START ÎN CAMPIONATUL DE FOTBAL-TENIS. FORZA, PRO ACTIV!
În săptămâna dedicată în special doamnelor și domnișoarelor, avem și noi „răsfățații” noștri. Pentru că sâmbătă, pe 4 martie, și duminică, pe 5, are loc chiar în sala de la Aninoasa, prima etapă din noul sezon al campionatului național de fotbal – tenis. Echipa Pro Activ are planuri mari, dezvăluite chiar de Lorin Petrescu, fondatorul companiei noastre: „Anul trecut am ocupat un meritat loc 3. Așa că anul acesta țintim primul loc, mai ales că n-am mai fost campioni din 2017. În total, avem trei titluri, în 2014, 2015 și 2017. Au venit și doi jucători foarte buni, Norvert Varo și Andrei Hațeganu, ambii de la Gombos Târgu Mureș. Avem încredere”. În ambele zile, partidele din sala de la Aninoasa vor începe de la ora 9.00. Vă așteptăm. Forza, Pro Activ!
Foto: Echipa Pro Activ, cu trofeul acordat pentru locul 3 în sezonul trecut. Anul acesta vrem un trofeu, dar de altă culoare.
sursa – PRO Activ
Facebook Comments Box


Leave a Reply