România va primi 1,39 miliarde de euro prin REPowerEu, pentru investiții în eficiența energetică și pentru reducerea dependenței energetice față de Federația Rusă. Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord final.
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan este unul dintre cei trei coraportori ai Parlamentului European privind Mecanismul European de Redresare și Reziliență și Planul REPowerEU.
„REPowerEU va intra în vigoare la începutul anului viitor. România va primi din acest fond 1,39 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică, reducerea dependenței de importurile de gaz din Federația Rusă, îmbunătățirea infrastructurii energetice și investiții în surse de energie regenerabilă.
Aceste fonduri nerambursabile se vor adăuga celor aproximativ 30 de miliarde de euro pe care țara noastră le primește deja prin PNRR”, Siegfried Muresan.
Toate statele membre vor primi o prefinanțare de 20% la momentul aprobării de către Comisia Europeană și Consiliul UE a pilonilor REPowerEU. De asemenea, o altă veste bună este că acesta prevede finanțarea cu caracter retroactiv a investițiilor din domeniul energetic începând cu februarie 2022, momentul invaziei Federației Ruse în Ucraina.
Mai multe detalii aici:
sursa – PNL


Leave a Reply