February 14, 2025
News Ticker

Romănia Mare – Un vis devenit realitate! Concurs pentru elevi la Muzeul de Istorie Târgoviște!

Marți, 29 noiembrie 2022, ora 12:00, va avea loc la Muzeul de Istorie, concursul dedicat semnificației zilei de 1 Decembrie – „România Mare – un vis devenit realitate”.

Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” din Târgovişte, la inițiativa prof. dr. Gabriela Istrate, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Dâmbovița, şi va cuprinde un concurs cu tematică istorică.

Ediția din acest an presupune participarea echipajelor alcătuite din câte patru elevi, care vor răspunde întrebărilor ce vizează teme de istorie precum Războiul pentru Întregirea Naţională şi Marea Unire din 1918.

Ca în fiecare an, premiile consistente, în bani, vor fi oferite de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, pentru a răsplăti elevii dâmbovițeni merituoși. Nu în ultimul rând, felicităm corpul profesorilor de istorie care, an de an, îndrumă cu pasiune tinerii spre cunoașterea istoriei naționale.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1