
Liga Aleșilor Locali ai PMP
Sunt încântat și recunoscător pentru ce am trăit astăzi la reuniunea Ligii aleșilor locali ai PMP. A fost un eveniment grandios, care a demonstrat că PMP este în continuare o forță în toată țara. Și așa va rămâne!
În timp ce actuala guvernare e ocupată cu certuri și intrigi mărunte, cei peste 1500 de primari, vicepreşedinţi de consilii judeţene, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali ai PMP lucrează pentru români și dezvoltarea comunităților locale.
PMP este aici pentru toți cei ce cred în șansa României de a evolua, pentru toți cei ce caută o alternativă credibilă de dreapta.
Tocmai de aceea mă bucur că i-am avut astăzi alături de noi pe Cătălin Drulă, președinte USR și Ludovic Orban, președinte Forţa Dreptei, cărora le mulțumesc pentru prezență și dialog.
Am încrederea că o dreaptă unită și curajoasă poate repune România pe drumul spre prosperitate. Noi suntem deschiși la dialog cu toți cei care prețuiesc aceleași valori și respectă principiile unei societăți democratice.
Este adevărat, încrederea românilor a fost trădată de prea multe ori, prin urmare responsabilitatea noastră este astăzi cu atât mai mare. Avem obligația să le demonstrăm că îi respectăm și că prețuim țara în care s-au născut.
Îl felicit pe colegul meu, Marian Andronache, pentru alegerea în funcția de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PMP. Moţiunea „Administraţia mai aproape de cetăţean” este un proiect de guvernare locală ambițios ce trebuie pus în aplicare cât mai repede.
Le mulțumesc tuturor aleșilor locali pentru tot ce fac în comunitățile lor. Doar împreună putem privi cu încredere spre viitor!
Eugen Tomac – Președinte PMP
Leave a Reply