May 19, 2024
News Ticker

Senatorul Dragoș Popescu! Consultare publică la Doicești privind reactoarele modulare mici!

Joi, 3 noiembrie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură din comuna Doicești, voi organiza o consultare publică despre reactoarele modulare mici.

În acest sens invit dâmbovițenii, în special locuitorii comunei Doicești și ai comunelor limitrofe să completeze un chestionar despre cum văd ei investiția de la Doicești. Chestionarul poate fi accesat aici:

https://docs.google.com/forms/d/1MjL45tToD6sq7SRXEmP_6YQnHPZOXN3YyvDpr3QYyrw/edit

În luna mai a acestui an s-a bătut palma pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România (și din lume) pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița. Amplasamentul a fost identificat în urma unui studiu aprofundat realizat cu fonduri în valoare de 1,2 milioane de dolari primite de către Nuclearelectrica.

Studiul nu este public, iar comunitatea locală nu a fost consultată cu privire la această decizie.

Este important să aflăm care sunt îngrijorările cetățenilor, mai ales ale locuitorilor din comuna Doicești și să primim răspunsuri la întrebările acestora.

În acest sens, consider binevenită întâlnirea între cetățeni și autorități, instituții abilitate, politicieni și activiști sau organizații, cu scopul de a clarifica anumite aspecte și de a identifica atât avantajele, cât și dezavantajele acestei investiții.

Îngrijorările oamenilor sunt legitime și statul are datoria de a informa onest cetățenii și de a-i proteja. Este dreptul locuitorilor de a solicita lămuriri cu privire la schimbările ce urmează a fi făcute în locul în care trăiesc aceștia.

26 octombrie 2022

Senator Ion-Dragoș Popescu

Circumscripția 16 Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1