September 24, 2022
News Ticker

(Doar) Pentru EI?! Aleșii neamului și-au mărit salariile în plină criză!

Plenul Senatului a votat miercuri, 21 septembrie, cu 91 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 4 abţineri, un proiect de aprobare a unei Ordonanţe în care a fost introdus un amendament care prevede majorări salariale ale demnitarilor.

În urmă cu câteva ore, Curtea Constituţională admisese sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, care prevedea creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a primit raport de admitere în comisia de muncă din Senat.

Un amendament semnat de senatorii Turos Lorand şi Fejer Laszlo Odon prevede că, prin excepţie de4 la prevederile alin. (2) şi (4), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în Anexa IX la Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut la Legea cadru 153/2017 cu salariul minim pentru anul 2021. Potrivit amendamentului, indemnizaţiile lunare pentru cei care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite) vor creşte de la 1 noiembrie 2022.

Concret, cuantumul brut al indemnizaţiilor va fi stabilit prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe ţară pentru anul 2021.

De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor creşte cu 25% şi salariile şi sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislatic şi Administraţiei Prezidenţiale.

USR a cerut, prin vocea senatorului Sebastian Cernic, întoarcerea proiectului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători.

Propunerea USR a fost repinsă în plen, cu 54 de voturi împotrivă şi 35 de voturi pentru.

Ştefan Radu Oprea, liderul senatorilor PSD, a anunţat în plen că grupul PSD votează proiectul cu amendamente, pentru a fi constituţional. ”Propunerea PSD în Guvernul României va fi ca din Anexa 9 să fie supus acestei reglementări doar punctul C” a spus Oprea. Anexa C se referă la salariile celor din administraţia publică locală.

Sursa – ziare.com

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1